Cursurile se împart în module de câte 12 ședințe. În primul modul copiii învață arta desenului, în al doilea învață arta culorilor și a picturii în acuarelă și culori acrilice, în al treilea învață să redea figura umană și portretul, apoi pot să continue prin a învăța despre istoria artei prin lucrări proprii și pot aprofunda teme la alegere (animale, botanică, peisaje, figura umană, portret, abstract).
Copiii pot să participe la câte module doresc. Aptitudinile artistice, ca de altfel orice aptitudine, se dezvoltă prin exersare. Pentru a putea vedea o evoluție notabilă recomandăm urmarea cursului cel puțin 6 luni în mod constant.
Clasele vor începe cu tehnici de centrare în prezent și calmare a minții, care vor ajuta participanții să își exprime creativitatea cu mai multă ușurință și să se bucure de întregul proces creativ, nu doar de rezultatul final.
În cadrul acestui curs participanții vor învăța:
-să exploreze temele cu prezență și curiozitate
-să deseneze formele fundamentale (sfera, cilindrul, conul și cubul) din care sunt construite toate celelalte forme
-să combine și să manipuleze aceste forme de bază pentru a desena orice formă observabilă sau imaginabilă
-să determine proporțiile oricărui subiect și să le deseneze cu precizie pe pagină
-să observe și să reprezinte lumini și umbre
-să folosească perspectiva pentru a oferi profunzime desenelor
-să lucreze în grafit, cărbune, creioane colorate, pastel, acrilic și acuarelă
-să folosească teoria culorilor pentru a realiza lucrări echilibrate
-să picteze în acuarelă și acrilice utilizând tehnici tradiționale și moderne
-să abordeze diferite teme: natură statică, animale, botanică, peisaj, corpul uman, portretul, abstract, reproducere